Asociatia START Baiut!!!

START Băiuț s-a format la inițiativa unor oameni conectați între ei de un trecut comun, de amintiri și istorii împărtășite între ei, de nostalgia copilăriei sau a tinereții. START Băiuț s-a format din dorința acestor oameni de a se reconecta și de a redescoperi Băiuțul de altă dată, de a-i reda faima și renumele ce-l avea cândva, de a-l promova și face cunoscut acolo unde încă nu a fost știut. START Băiuț dorește dezvoltarea și modernizarea comunei natale și implicit creșterea nivelului de trai al locuitorilor de aici, colaborarea și conlucrarea cu autoritățile locale pentru a implementa programe și proiecte de viitor, dar și revitalizarea și menținerea tradițiilor și obiceiurilor sau famliarizarea locuitorilor și a viitorilor vizitatori cu aspectele mai puțin cunoscute despre istoria comunității și a personalităților care au trăit aici. START Băiuț își propune împreună cu toate acestea să pună în valoare și potențialul uriaș ce-l conferă amplasarea geografică a comunei, dar și potențialul uman de care aceste meleaguri nu duc lipsă.

luni, 15 august 2022

Ajutor trimis refugiatilor din Ucraina


In data de 3martie 2022 membrii asociatie cat si binevoitori din comuna au facut donatii pentru a ajuta grupul de refugiati cazati la internatul Liceului Teoretic ,,Petru Rares`` din Targu Lapus.
Am luat legatutra cu doamna directoare al campusului care ne-a informat de ceea ce este nevoie urgenta pentru ca refugiati.
S-au facut doua transporturi de : imbracaminte (noua), mancare, detergenti, limpezitoare, articole de igiena personala etc...





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Moto Inocenta - Bucurie la Baiut

In data de 3 iunie impreuna cu RNR si Primari Baiut am organizat editia a doua Bucurie la Baiut impreuna cu Motoinocenta. La eveniment au pa...